Ursul păcălit de moarte

Pinterest LinkedIn Tumblr

”Poc” e sunetul care prevestește moartea în lumea urșilor. Și nu numai. Muzica metalică a armei de vânătoare, dacă asta s-ar putea numi muzică, anunță întâlnirea iminentă a victimei cu glonțul Barnes TSX. Și totuși ursul din povestea noastră, să îi spunem Doru, în loc să fie îngrozit, începu să jubileze la auzul acestui sunet. Pentru că ”Poc”, potrivit poveștilor pe care Doru le auzise în copilărie de la părinții săi, nu era altceva decât chemarea vieții de apoi, sunetul eliberării care anunța întâlnirea cu strămoșii, cu bunica atât de talentată la gătit, cu mama, cu tata și cu sora mai mică, ucisă într-un accident auto de șoferul unui camion forestier, îngrijorat mai mult să nu fie prins de poliție cu lemnele furate. 

Doru își imagina de mult timp cum arată raiul urșilor. Ursul-lăutar cântând la cobza, alți urși strânși în jurul focului, pălăvrăgind verzi și uscate despre sport și politică, butoaie umplute cu miere de albine până la refuz, borș de găină, farfurii pline cu pești de toate soiurile, fripți pe grătar, friptură de cerb la cuptor și multe alte bunătăți, toate preparate de Louis, ursul care fusese bucătar la restaurantul Arpège din Paris, închis acum din cauza unui virus al cărui nume nu și-l mai amintea. 

Doru simți cum glonțul îi trecu prin ambii umeri și îl puse la pământ. Încercă să se ridice, dar vânătorul mai trase o dată. ”Poc”. De data asta glonțul călători prin el până aproape de craniu și rămase acolo. Mormăind de durere, Doru închise ochii și așteptă ca ultima suflare să-i părăsească corpul. Și nimic. Doru nu a mai avut timp să-și dea seama că spusele părinților nu erau altceva decât ficțiuni ale copilăriei, povești pe care el, însă, ca adult a continuat să le creadă. De-ar fi știut Doru că ursul ăla gras, care s-a culcat cu nevastă-sa, nu o să ajungă în iad, ce bătaie cred că i-ar mai fi tras. Și pe nevastă-sa nu ar mai fi iertat-o cu atâta ușurință, sperând că iertarea e încă o ștampilă în plus pe pașaportul către rai. 

S-ar putea ca povestea lui Doru să aibă și o morală pentru ceilalți urși. Cei care refuză evidențele unei singure vieți, cea petrecută în pădurile de pe Pământ, trebuie să construiască o ficțiune care să vorbească despre un suflet nemuritor, despre un rai al urșilor, ficțiune totuși imposibil de dovedit și care rămâne doar o chestiune de credință și, niciodată, una care ține de rațiune. Doru a fugit întotdeauna de adevăr, considerând că acesta doare, creează angoase, incertitudini, perturbă viața și produce numai necazuri. A crezut într-un singur adevăr, iar acum Doru zace în pământ, neștiut de nimeni. 

Temă de reflecție: ce ne face pe noi, oamenii, să credem că putem avea un destin mai fericit decât cel al altor mamifere?  

Despre autor

Justin Ștefan este Secretarul General al Ligii Profesioniste de Fotbal