Economia fotbalului a reținut două relații statistice fundamentale: (1) cluburile care cheltuiesc mai mult pe jucători, au un succes mai mare pe terenul de joc pe termen mediu și lung și (2) cluburile care au mai mult succes pe terenul de joc generează venituri mai mari. Echipele de succes au mai mulți fani dispuși să plătească un preț mai mare pe bilete și să cumpere mai multe produse promoționale. Totodată, există mai mulți sponsori interesați să se asocieze cu cluburile de succes, iar un loc mai bun în clasament înseamnă mai mulți bani încasați din drepturile de televizare. Așadar, putem defini următoarea relație de cauzalitate: obținerea unor rezultate sportive mai bune generează venituri mai mari, care permit aducerea unor jucători mai buni, capabili să genereze un succes mai mare pe terenul de joc.
Această relație de cauzalitate, deși funcțională în teorie, poate determina în practică un moment în care creșterea veniturilor realizate prin îmbunătățirea performanței sportive va fi insuficientă pentru a acoperi creșterea salariilor determinată de recrutarea unor jucători mai talentați. De obicei, proprietarul unei echipe care pune un accent mai mare pe realizarea performanței sportive va tinde să investească în jucători talentați dincolo de un nivel în acord cu obiectivul maximizării profitului.
Într-un business obișnuit, un management eficient presupune obținerea unui maxim de rezultate cu minimum de resurse. Într-un club sportiv, eficiența se raportează la modul în care resursele financiare sunt transformate în performanță sportivă. Putem concluziona că performanța sportivă depinde atât de cantitatea resurselor financiare disponibile, cât și de eficiența utilizării acestora. În sportul românesc se vorbește adesea despre identificarea unor soluții pentru generarea unor venituri suplimentare, dar se pierde din vedere aspectul alocării eficiente a resurselor financiare. Așadar, generarea resurselor se referă la aspectul cantitativ al acestor în timp ce alocarea resurselor privește eficiența utilizării lor.
Eficiența unei echipe sportive profesioniste este determinată prin raportul dintre performanța sportivă și resursele financiare cheltuite pentru realizarea acesteia. Astfel, raportul cost-beneficiu poate fi identificat ca fiind costul salarial/victorie calculat prin împărțirea costurilor salariale ale jucătorilor (resurse financiare) la numărul de victorii obținute într-un sezon (performanță sportivă). Deoarece în fotbal se aplică sistemul de punctaj 3-1-0, cu trei puncte la victorie, un punct la scor egal și zero puncte în cazul unei înfrângeri, putem calcula raportul cost-beneficiu prin determinarea costului salarial per punct obținut în clasament.
Într-un proces adecvat de management, la nivelul unui club de fotbal, trebuie asigurată:
(1) eficiența procesului de identificare și recrutare a talentelor, în sensul maximizării valorii sportive a jucătorilor în raport cu resursele financiare disponibile. În limbaj popular, putem ”traduce” astfel această afirmație: ”bani bine cheltuiți în achiziția de jucători”.
(2) consolidarea capacității, în sensul îmbunătățirii și mobilizării jucătorilor disponibili pentru a obține rezultate sportive mai bune decât echipele concurente. În limbaj popular vorbim în acest caz despre antrenori capabili să obțină maximul dintr-o echipă disponibilă la un anumit moment, atât la nivelul performanțelor individuale ale fiecărui jucători, cât și la nivelul performanțelor colective ale echipei.
În final, trebuie să le reamintim tuturor managerilor sportivi că orice decizie bună trebuie judecată prin prisma procesului utilizat pentru adoptarea acesteia și nu prin raportare la rezultatele obținute. Chiar dacă utilizarea unui proces corect nu produce întotdeauna rezultatul dorit, există o probabilitate mai mare pentru obținerea acestuia.
(va urma)
