Principiul universalității managementului expune o realitate precisă: managementul este necesar la toate nivelurile unei organizații, indiferent de tipul sau dimensiunea acesteia. În cadrul tuturor organizațiilor managerii trebuie să planifice, să organizeze, să conducă și să controleze. Acest lucru este valabil și în sport, fie că vorbim despre organisme de guvernare, cum ar fi federațiile sau ligile, ori despre cluburi, indiferent de eșalonul în care participă acestea.
Managerii coordonează și supraveghează activitatea persoanelor care lucrează într-o organizație, pentru ca aceste activități să fie realizate în mod eficient și eficace. Eficiența presupune maximum de rezultate cu minimum de resurse, în timp ce eficacitatea se raportează la realizarea obiectivelor propuse. Eficiența se referă la folosirea optimă a resurselor și la o risipă scăzută, în timp ce eficacitatea presupune un nivel ridicat de atingere a obiectivelor organizației.
În fotbalul de performanță, managementul urmărește transformarea resurselor financiare în performanță sportivă. În cadrul jocurilor de echipă, sportivii talentați sunt factorul cheie de producție. Procesul de producție în cadrul unui club de fotbal presupune dezvoltarea jucătorilor și obținerea performanței sportive în cadrul competițiilor sportive. Cluburile identifică jucătorii prin intermediul procesului de scouting pentru a-i transfera sau îi formează la nivel intern, prin intermediul academiilor de fotbal. În situația aducerii unui jucător de la un alt club sau a unui jucător liber de contract (free agent), este nevoie de stabilirea valorii financiare a acestuia, în vederea calculării salariului oferit precum și a analizării posibilități de a suporta și alte costuri, cum ar fi plata indemnizației de transfer.
Managerii cluburilor de fotbal trebuie să înțeleagă foarte bine noțiunile de eficiență și eficacitate și să se raporteze întotdeauna la ele în cadrul activității lor. Eficacitatea analizează măsura în care clubul și-a îndeplinit obiectivele de performanță, în timp ce eficiența se raportează la costul performanței, respectiv la resursele cheltuite pentru generarea performanței.
Spre deosebire de o companie obișnuită, orientată către maximizarea profitului, măsurarea performanței în cazul cluburilor de fotbal este îngreunată de existența unor obiective aflate de cele mai multe ori în conflict, respectiv obiectivele financiare legate de profit și generarea valorii pentru acționari și cele sportive legate de maximizarea performanței sportive prin obținerea unei poziții superioare în cadrul competiției sportive. În vederea asigurării stabilității cluburilor de fotbal, managerii ar trebui să urmărească întotdeauna asigurarea unui echilibru optim între performanța sportivă și profit.
În articolul ”The economics of professional football: the football club as a utility maximiser” publicat de Peter Sloane în 1971, acesta pune sub semnul întrebării funcția maximizării profitului pentru cluburile din fotbalul britanic care, spre deosebire de ligile majore din sportul nord-american, nu aveau un istoric consacrat în zona profitabilității. Sloane a propus un model bazat pe maximizarea utilității cluburilor de fotbal, raportându-se, bineînțeles, la constrângerea financiară a solvabilității. Argumentele în favoarea funcției utilității includ succesul pe terenul de joc, audiența, profitul, siguranța și ”sănătatea” ligii în ansamblul ei, pornind de la interdependența existentă între cluburile care o compun.
(va urma)
