Digital time până la Prime time

Pinterest LinkedIn Tumblr

Toată lumea este afectată de COVID-19. Industria sportului nu face excepție. Competițiile sportive au fost suspendate sau chiar anulate. Coronavirusul a creat o prăpastie între lumea de ieri și lumea de mâine. Pentru a depăși aceste momente grele, trebuie să construim împreună un pod peste abisul deschis de COVID-19. Am găsit pe internet, acum câteva zile, o frază care mi-a rămas în minte și pe care am putea să o folosim, în această perioadă, ca pe o formulă sacră: ”Industria sportului trebuie să rămână agilă, flexibilă și unită”.

Chiar dacă se deschide o lume nouă în fața noastră, cu multe incertitudini și provocări, există și o veste bună: cererea pentru conținut sportiv nu a fost afectată de coronavirus. ”Microbul fotbalului” este în sângele tuturor fanilor, interesați în continuare de acest conținut. Tocmai de aceea, în această perioadă, conținutul digital este esențial și reprezintă, poate, una dintre puținele variante prin care cluburile pot oferi partenerilor valoare comercială.

Astăzi este dificil să ne gândim la construirea unor parteneriate noi, așa încât trebuie să găsim soluții pentru a reține banii pe care i-am primit deja și a securiza plățile viitoare din cadrul contractelor aflate în derulare. Mai ales că sponsorii trec și ei printr-o perioadă la fel de dificilă, iar prima lor tentație este de a-și reduce costurile.

De aceea, în această perioadă, toate cluburile de fotbal trebuie să înțeleagă importanța echipei digitale. Ea trebuie să livreze conținut și să îi ajute pe fani să rămână conectați cu echipa de fotbal favorită. În lipsa meciurilor live și a expunerii pe TV a rămas doar digitalul. Această opțiune trebuie folosită la capacitate maximă de către cluburi pentru a se angaja cu fanii și pentru a livra valoare partenerilor comerciali. Cluburile trebuie să fie creative și să găsească soluții pentru a-și asocia sponsorii cu conținutul produs, ajutându-i pe aceștia să realizeze valoarea acestei asocieri.

Cu riscul de a mă tot repeta, o mai spun o dată: în aceasta perioadă relația cu sponsorii poate fi salvată doar prin digital, creând conținut și campanii care să le ofere valoare prin asocierea cu fanii. Astăzi, oportunitățile pot veni doar din această direcție. Dacă nu aveți o echipă de digital, alcătuiți-o rapid. Pe piața muncii, sunt oameni smart, creativi și inventivi care pot fi recrutați și pot ajuta sportul să construiască în zona de digital.

Cluburile care nu au o echipă de digital nu pot crea conținut și nu se pot apropia de fani. În schimb o echipă de câteva persoane poate crea conținutul necesar pentru a depăși cu bine această perioadă și pentru a salva relația cu sponsorii. Echipele au acces la jucători sau la meciurile din trecut și trebuie să stoarcă la maximum acest conținut, promovându-l pe canalele de social media (Facebook, Instagram, Twitter sau Tik Tok) și asigurându-se că acesta este văzut de cât mai mulți fani.

Totodată, în această perioadă, cluburile își pot cunoaște mai bine audiența și se pot conecta cu ea. Sunt convins că multe cluburi nici nu știu că au această audiență, așa că acum o pot descoperi și valorifica. Spre exemplu, adolescenții sunt încântați că Liga I Casa este în FIFA 2020, așa încât poate fi creat conținut pentru ei. Fiți convinși că există sponsori interesați de acest public. Suporterii se vor întoarce la un moment dat pe stadioane, fie că vorbim de 3, 6 sau chiar 12 luni de fotbal cu porțile închise. Iar cluburile trebuie să fie pregătite pentru acel moment. Conținutul digital este o muncă pe care o putem începe acum și care va produce roade fix când vom ajunge de partea cealaltă a podului, traversând cu bine prăpastia deschisă de COVID-19. Digitalul este un pariu care nu poate da greș.

Despre autor

Justin Ștefan este Secretarul General al Ligii Profesioniste de Fotbal