Contextul personal în care m-am găsit în ultimele luni m-a determinat să fac o serie de schimbări în viața mea la nivel fizic, mental și spiritual. Am reluat o serie de proiecte puse ”pe pauză” (despre ele vă voi povesti mai multe în curând), am meditat în fiecare zi, am început să merg la ședințe de psihanaliză, am făcut mișcare, am fost atent la ce mănânc, am încercat să fiu mult mai prezent și să judec mai puțin. Am început să fiu conștient de propria mea ignoranță, să înțeleg ce mă trage în jos, am refuzat să mai accept ideea de a-mi micșora standardele sau de a vedea lumea doar în alb și negru. Am început să mă reconectez cu mine și să reduc conflictul interior dintre credințele, valorile și acțiunile mele.
De câteva săptămâni mă obsedează un gând care pare că nu mai vrea deloc să-mi dea pace. O voce puternică, masculină, ca a unui general de armată care-și conduce trupele într-o bătălie decisivă, pe viață și pe moarte, tot îmi strigă: trăiește-ți viața frumos și din plin.
A-mi trăi viața înseamnă a mă abandona în incertitudine, înseamnă a renunța la frici, la drame, la traume, la dogme. A-mi trăi viața înseamnă a-l îmbrățișa strâns și cu dragoste pe ”nu știu”: nu știu ce urmează, nu știu să răspund la întrebarea asta, nu știu prea multe despre acest lucru, dar sunt curios să aflu. Am început să îmi construiesc pentru orice plan o viziune asupra a ceea ce vreau să urmeze. Știu că rezultatele nu depind doar de mine, hazardul având și el locul lui, însă sunt conștient că eforturile pe care le depun pentru a obține ceea ce îmi doresc depind întotdeauna de mine. Îmi definesc standarde tot mai ridicate și, cel mai important, pentru fiecare parte a vieții mele, fie că vorbim de planul personal, sentimental sau profesional, am identificat vehicule (credințe, strategii și acțiuni) care să mă ajute să produc schimbarea, să cresc și să ajung de unde sunt în prezent acolo unde îmi doresc să fiu.
Am realizat că pentru a avea o viață împlinită nu trebuie să te oprești niciodată din creștere, nu trebuie să îți alegi niciodată standarde mai joase, ci întotdeauna mai înalte, nu trebuie să fii niciodată inactiv și, mai ales, trebuie să îți aduci cât mai des contribuția la îmbunătățirea vieții celorlalți.
Am început să-mi găsesc liniștea când am realizat că le pot servi celor din jurul meu, când mi-am dat seama că dincolo de mine și de nevoile mele sunt nevoile celorlalți. Contribuția la satisfacerea nevoilor celor de lângă mine mă face să mă simt bine, bucuros și împlinit. Cheia oricărei relații fericite, indiferent că-i sentimentală, de prietenie sau profesională, este să te gândești întotdeauna la ce poți face pentru celălalt, pentru a-l servi și a-i satisface nevoile. Încearcă și tu!
