Real football

Astăzi vreau să vă împărtășesc câteva întâmplări adevărate din fotbalul românesc care au ca personaje centrale antrenorii de fotbal. Voi omite în mod intenționat numele celor implicați și nu voi indica partidele care au născut aceste întâmplări. Nu intenționez să discreditez pe nimeni, ci doar să ofer posibilitatea celor interesați să extragă învățămintele de rigoare.

Întâmplarea nr. 1

Meci de fotbal în Liga I. În timp ce antrenorul principal stă tăcut, cu mâinile încrucișate, la limita suprafeței tehnice, cei doi secunzi aflați pe banca de rezerve sunt extrem de vehemenți încă din minutul 2 al jocului, unul la adresa propriilor jucători, altul la adresa arbitrilor:

Până în minutul 10 al partidei secundul din dreapta antrenorului principal (cum privești din tribună) le-a acordat sfaturi tehnice tuturor jucătorilor săi: ”mingea a doua”, ”joacă simplu”, ”agresiv, mă”, ”mai agresiv”, ”strânge acolo”, ”lipește-te de tușă”, ”joacă la prima bară”. Săracii jucători, parcă n-ar fi știut ce au de făcut înainte de începerea partidei, parcă nu și-ar fi cunoscut deloc sarcinile tactice încredințate fiecăruia de către antrenorul principal. Înțeleg să strigi de pe bancă la un jucător, dacă acesta nu respectă indicațiile antrenorului, dar încercarea acelui antrenor secund de a le anula jucătorilor orice formă de creativitate mi se pare nepotrivită.

Secundul din stânga antrenorului principal (privind din aceeași tribună) s-a ocupat de contestarea aprigă a arbitrajului: ”fault”, ”aut”, ”henț”, ”ofsaid”, ”roșu”, ”galben”, ”penalty”. Toate aceste solicitări au fost făcute arbitrilor în câteva minute de la începerea jocului, bineînțeles toate fără nicio acoperire în Legile Jocului.

În tot acest timp, antrenorul principal nu a avut nicio reacție 🙂 .

Și acum exemplele de bune practici:

Marcello Lippi, câștigător al Cupei Mondiale din 2006 cu Italia și al UEFA Champions League cu Juventus în 1996, urmărea calm meciurile de fotbal de la marginea terenului, fără a adresa aproape nicio vorbă elevilor săi în timpul jocului: ”Am o săptămână să pregătesc un meci de fotbal și nu pot în 90 de minute să le spun ce nu le-am spus pe parcursul săptămânii care preceda jocul”.

Aceeași atitudine a adoptat-o întotdeauna și Vincente del Bosque, singurul antrenor din lume care a câștigat Cupa Mondială, Campionatul European și UEFA Champions League. Acesta spunea că ”orice sfat transmis elevilor săi de la marginea terenului în timpul unui meci are doar efecte negative asupra jocului lor. Din momentul începerii meciului, ei știu mai bine decât mine ce au de făcut”.

Întâmplarea nr. 2

Meci de fotbal, bineînțeles tot în Liga I. Antrenorul principal decide să ofere șansa unor puști să debuteze la prima echipă a clubului. Pe tot parcursul evoluției lor, indiferent dacă greșelile le aparțineau sau nu, au fost admonestați și descurajați de antrenor. Când unul dintre ei a dat o pasă către un titular consacrat și acesta din urmă a greșit, cine credeți că a fost admonestat? Bineînțeles, jucătorul tânăr că doar antrenorul nu a avut curaj să-i reproșeze ceva jucătorului consacrat …

Așadar, antrenorul principal nu a avut nicio reacție în urma greșelii jucătorului consacrat, fiindu-i frică de acesta.

Și exemplul de bune practici pe care-l ofer asupra acestui subiect este filosofia lui Louis van Gaal de a promova jucători tineri la prima echipă. Olandezul a oferit o astfel de șansă lui Xavi, Iniesta, Thomas Muller, Patrick Kluivert sau Clarence Seedorf. Nu-l văd pe van Gaal gata să-i descurajeze pe jucătorii tineri care vor fi promovați în prima echipă a lui Manchester United în mandatul său.

Întâmplarea nr. 3… și cea mai tristă

Un jucător de bază al unei echipe de fotbal refuză să își prelungească contractul care expiră la sfârșitul sezonului, motiv pentru care este exclus din lot de către conducerea administrativă. Reacția antrenorului principal … niciuna!!! Acceptare deplină a situației, că doar trebuie să-și păstreze locul de muncă, iar condiția principala este flexibilitatea deplină a coloanei vertebrale.

Așadar, de teama conducerii administrative, antrenorul principal nu a avut nicio reacție.

Și acum exemplul de bune practici: atacantul Robert Lewandowskki a semnat la finalul sezonului 2013/14, ca urmare a expirării contractului cu Borussia Dortmund, un contract cu rivala Bayern Munich. Deși cunoștea viitoarea destinație a lui Lewandowskki, antrenorul celor de la Borussia, Jürgen Klopp, l-a folosit pe polonez până la sfârșitul sezonului, inclusiv în finala Cupei Germaniei disputată la 17 mai 2014 împotriva celor de la Bayern. Klopp a înțeles că, indiferent de viitoare destinație a jucătorului, trebuie să se folosească de prestațiile fotbalistice ale acestuia până la finalul contractului. O astfel de atitudine a fost în interesul echipei pe care o antrena și reprezintă o dovadă pură de profesionalism.

Tot ce pot să sper, este ca în viitor jucătorii deveniți antrenori care au trecut prin astfel de întâmplări să nu le uite și să învețe ceva din ele. 

3 thoughts on “Real football

  1. justin says:

    În multe cazuri, din păcate, așa se întâmplă. E vorba de o tradiție a profesiei de antrenor la nivel înalt pe care noi, din păcate, nu o avem decât în cazuri izolate.

  2. Marian says:

    E foarte sigur ca atât timp cât directorul școlii de antrenori din România este/va fi domn’ prof. Radulescu, modelul de antrenor român exemplificat de tine se va perpetua negreșit!
    Alături de adânci carențe de educație socială și buna creștere, deficienta crasă a profesionalismului lor completează mare parte din tabloul incompetenței antrenorilor români!
    Te pup Justin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *